to fetita's page

Uneori timpul care trece peste noi lasa sa se vada, ceea ce noi oamenii,
am vrea sa ramana nestiut, necunoscut celorlalti. Fiecare dintre noi
pastram inauntrul nostru ceva propriu, ce nu ni s-ar putea lua niciodata.
In fieacre om exista un locusor ferit, o mica particica la care
infectia mizeriilor vietii nu a putut ajunge si unde, de fiecare data cand
ne intoarcem, ne simtim mai copii, mai rupti de lumea aceasta falsa.
Nu trebuie decat sa stim sa pastram ascuns acest mic secret...
Ce ne-ar mai ramane daca ni s-ar lua pana si umbra fiintei noastre???

Cred, Doamne, ajuta necredintei mele.
Marcu 9,24

AI VRUT
Si singura, si libera te-ai vrut
De nimeni sa nu sti
sa n-ai pe nimeni...
Sa ratacesti ca vantul hoinar,
Sa nu privesti in urma niciodata.

In muntii-n care n-a fost nici un om
Din varful lor ai vrut sa-i vezi ... pe oameni
Si sa strabati necunoscute mari
Si sa cutremuri nestiute tarmuri.

Ai vrut sa-ti fie viata : VIS. Ai vrut
Sa-ti fie patrie : INTREAGA LUME.
Si totul ti-a fost dat, apoi, sa lasi
Acelor ochi care-si schimbau culoarea.

Ma duc de-acum,.... si....
poate, ca n-am sa mai revin,
Ma duc in alta tara, cu cerul mai senin.
Si nu-ti mai cer nimica, decat...
cand toamna vine
Si vor fosnii salcamii, sa te gandesti
la mine...

Cu fruntea inclinata apoi incet s-a dus,
Era o zi de toamna, frumoasa, in apus
Si pe poteca alba pe care se ducea
O raza aurie in pulbere lucea.